Serban Mihailescu era intreprinzator de mic

Cartierul bucurestean 13 Septembrie este locul copilariei lui Serban Mihailescu, ministrul pentru Secretariatul General al Guvernului. "Un copil cuminte, dragalas, iubit de profesori, jucaus si foarte prietenos", il caracterizeaza, acum, mama sa, Florica Mihailescu. Micul "Bebe", dupa cum i-a spus, pana tarziu, familia, a fost de la bun inceput un sef de gasca. Lipsit de frati si provenind dintr-o familie restransa, fara verisori sau rude apropiate, "Bebe" si-a gasit tovarasi de joaca la niste vecini care aveau patru baieti. "Pentru el a fost o fericire. Isi petrecea foarte mult timp acolo. Cel mai mare era de varsta lui", povesteste doamna Mihailescu, destainuind ca "Serban nu hoinarea, nu pleca asa, aiurea". "De ce ii spun Serban, acum? Pentru ca sotiei nu-i placea "Bebe" si, incet-incet, m-am obisnuit sa-i spun si eu Serban". La varsta la care era strigat inca "Bebe", ministrul de astazi isi exersa talentul de organizator. Mai intai, a avut initiativa unei biblioteci. I-a pus pe copiii din vecini sa aduca fiecare cateva carti, a mai pus si el una, doua si gata biblioteca stradala, al carei sediu era acasa la familia Mihailescu. "Ii placea sa citeasca foarte mult. "Contele de Monte Cristo" a fost cartea preferata. Si acum, cand se mai da la televizor, se uita uneori. Citea carti de aventuri, dar cel mai mult i-au placut Dumas si Jules Verne. Doamna Mihailescu spune ca toate aceste etape de mic intreprinzator nu durau mult: "Dupa aceea, a terminat cu biblioteca si si-a facut laborator de chimie. Nasul lui, care era inginer chimist, i-a adus fel de fel de sticlute cu diverse solutii, ii facea o apa colorata, iar el isi chema acolo prietenii si se jucau". Ca oricarui baiat, lui Serban Mihailescu ii placea joaca cu mingea. Juca turca si "batea mingea in disperare". Nimic nu intrecea insa in preferintele sale fotbalul cu nasturi, "mai mari, mai mici, mai colorati". Se pare ca mama lui "Bebe" a fost destul de des suporter la asemenea partide, pentru ca descrie si acum cu gesturi de cunoscator acel joc: "Il apasa asa, intr-o parte, si nasturele, fiind lustruit, aluneca. Si intra in poarta, daca intra. Daca nu, nu". Mereu in actiune, Serban Mihailescu a trecut prin accidente "la locul de munca". "Se juca in curte, a venit in fuga si a vrut sa intre in casa, pe la bucatarie. A crezut ca-i usa deschisa si a intrat cu capul in geam. Era o usa care era jumatate lemn, jumatate geam. Si-a taiat nasul si de aia are si acum nasul putin stramb. A inceput sa-i curga sange, mama s-a speriat, a chemat un vecin care era medic si, impreuna cu sotul meu, l-au dus imediat la spital", spune doamna Mihailescu. Tatal se ocupa foarte mult de micul Bebe, la fel bunica materna si in toti anii copilariei sale a fost un copil inconjurat de iubire si sprijinit in orice demers. Mama, severa cu ea insasi, spune astazi, la 84 de ani, ca regreta ca nu a mai avut inca un copil, sa fie cel putin doi: "Cand eram tanara nu mi-a parut rau, dar tarziu da, si acum imi pare foarte rau ca nu am mai avut unul. El e singur, nepoata mea si ea tot singura si nu e bine. Uite, acum ne ducem unul cate unul si raman singuri. Nu e bine".